Nu există ,,paradisul pierdut”

   Copil fiind, nu ai nicio grijă… Copil fiind, te bucuri cu toată sinceritatea de care este capabilă inocenţa fiinţei umane de ficare clipă, cât de simplă şi de trecătoare, de fericire… Copilăria este vârsta viselor, a veseliei, a zâmbetelor… Iar odată ce treci de ea… totul se schimbă. Nimic nu pare să mai fie la fel de uşor… Copilăria devine ,,singurul paradis pierdut”…

   Dar poate că totuşi… nu e aşa.

   Poate că nu e pierdut. Sigur nu e pierdut. Nu se poate să fie pierdut şi nici nu trebuie să fie pierdut.

copilarie 1 Continuarea

Ţandără de lumină

   Mii de cioburi de dumnezeire aruncate peste lume, purtate de briza creatoare în toate cele patru zări, aşteptând doar un semnal pentru a se ridica din ţărâna cea umilă de la picioarele Cerului. Un ciob, unul, firav, singur, timid, se luminează în toată desăvârşirea sa, materializându-se prin conştiinţă şi raţiune, sentiment şi gândire, într-un alt fel de trup, condus de puterea divină a sufletului. Aşa s-a născut. El. Adolescentul.

ochi Continuarea

Home Alone-,,vestitorul” Sărbătorilor de iarnă

    Toată lumea a auzit cu siguranță de denumirea de ,,vestitor” al primăverii dată gingaşului ghiocel, cel care își ivește primul micuțul căpșor deasupra stratului de zăpadă. De acum, cu toții știm sigur că primăvara se pregătește să dea semne de existență cât de curând atunci când vedem răsărind de sub acoperământul alb câte un firișor de ghiocel…
    Și, dacă mă gândesc cel puțin la experiența proprie, trebuie să mărturisesc că filmul acesta atât de vestit, ,,Home Alone”, a devenit un fel de ghiocel al Crăciunului… 🙂

image


Continuarea

Carte de colorat???

    Cu toții am avut cândva, când eram micuți, câte o carte de colorat… Tuturor ne plăcea să „aducem la viață” câte o scenă din povestea preferată, câte un personaj îndrăgit… Era considerat la ordinea zilei să ne facem puțin de cap cu un set impecabil de carioci sau cu niște creioane noi, atent ascuțite…
    Ce vremuri, ce vremuri… (spuse „bătrâna” fată de 13 ani 🙂 )
    Dar știți ce am aflat de ceva timp? Această simplă bucurie a copilăriei fiecăruia poate fi păstrată chiar și până la vârsta adultă! Și acest lucru este posibil datorită unei ,,chestii”, care, deși este denumită printr-o asociere destul de neobișnuită de cuvinte, este cu adevărat o idee interesantă… Doamnelor și domnilor, va fac cunoștință cu… cărțile de colorat pentru adulți! 🙂

image


Continuarea

Noi preferinţe muzicale

    În ultimul timp am descoperit o groază de chestii noi… Şi chiar mă bucur că de acum înainte pot spune şi eu că ştiu ceva despre mine. Pot zice, de exemplu… care este trupa mea favorită! Ceea ce nu puteam spune acum un an, sau mai mulţi (bine, poate la vreo 7 ani aş fi spus că sunt înnebunită după trupa Hannei Montana 🙂 )

    Şi am vrut ca astăzi să împărtăşesc cu voi noile preferinţe în materie de muzică, pentru că, cine ştie, poate descoperiţi şi voi că aveţi o atracţie pentru acest gen de muzică. Doar cum credeţi că am dat eu de el? Prin prietenii mei! 🙂
Continuarea

Labirintul – distopia lui James Dashner

    Ce articol mai bun pentru începutul acestui maraton de publicare, decât tipul de articol la care mă pricep poate cel mai bine? Recenzia de carte! 🙂

    Deşi nu prea am avut cine ştie ce timp liber de la începutul anului şcolar, am reuţit totuşi să citesc câte ceva, prin zilele mai libere. Astfel, cea mai importantă realizare a mea în domeniul lecturii din ultimele luni a fost, cred, seria ,,Labirintul”, de James Dashner, serie pe care poate unii o cunoaşteţi sun numele de ,,The Maze Runner”.

labirintul1

    ,,Cârcotaşii” ar putea spune că este încă o ,,copie” a universului distopic din alte opere contemporane, ca ,,Împăratul Muştelor”, ,,Darul lui Jonas”(poate nu atât de contemporane 🙂 ), ,,Jocurile Foamei” sau ,,Divergent”, dar pentru mine, iubitoare de literatură fantastică, şi, în ultima vreme, mai ales a acestui tip de roman, a fost chiar o poveste palpitantă, nouă, interesantă, chiar dacă se poate spune că valorifică unele idei asemănătoare cu ale cărţilor menţionate mai sus.

    Deci, toată aventura începe odată cu sosirea lui Thomas (personajul principal) în Poiană, un loc ciudat, ce pare a fi rupt de civilizaţie, unde mai trăiesc deja zeci de alţi băieţi, mai mici şi mai mari. Dintre toţi cei de acolo, nimeni nu ştie cum a juns de fapt în Poiană, sau de cine a fost trimis acolo. Chiar şi aşa, cu toţii au învăţat să supravieţuiască în acele condiţii, folosindu-se de ceea ce aveau la dispoziţie şi acceptând misterul care îi înconjoară.

maze_runner_2.jpg

    Lucrurile încep să devină tot mai ciudate de la apariţia unei fete în Poiană, PRIMA fată din Poiană, care aduce cu ea un mesaj neliniştitor…

    De aici, porneşte adevărata aventură! Având ca prilej o situaţie tensionată în care este pus, Thomas ajunge respectat printre locuitorii Poianei (nu vreau să dau prea multe detalii, v-aş strica de tot lectura 🙂 ). Şi aşa, protagonistul nostru începe să caute, împreună cu tovarăşii săi, o ieşire din Labirint.

    Se pare că am uitat să menţionez, dar Labirintul este… păi… un labirint gigantic care înconjoară Poiana din toate părţile, şi pe care nimeni nu a reuşit încă să îl dezlege…

    Şi, surprize, surprize, până la finalul primei cărţi, Thomas şi Poienarii evadează din Labirint, urmând ca în celelalte două volume, temerarii supravieţuitori să dea piept cu lumea reală, din exterior, şi cu cei care i-au trimis de la început în Poiană.

    Pot spune despre această serie că se clasează în topul favoritelor mele, chiar mi-a plăcut firul povestirii, toată acţiunea continuă, construcţia personajelor şi relaţionarea lor. Pentru mine, a fost una dintre acele cărţi pe care nu le-am putut lăsa din mână, pur şi simplu era prea palpitant şi dădeam, cu sufletul la gură, tot pagină după pagină… Pe de o parte plină de acţiune, lupte, aventură, dar pe de altă parte conţinând şi unele secvenţe emoţionante…

carteeee.jpg

    După ce am lăudat-o atât, trebuie totuşi să spun că nu mi-a plăcut cam… deloc… finalul ultimului volum! Nu mi-a plăcut. Totul era atât de frumos, de aventuros, se vedea oarecum un posibil sfârşit, aproape de ultimele pagini, dar fix în final, se întâmplă ceva… Ceva care nu prea mi se pare că şi-a avut locul acolo în carte… Tot ce vă spun e că este vorba despre moartea unui personaj. Şi nu zic că nu îmi place simplul fapt că moare un personaj… ci faptul că s-a trecut atât de repede peste acea moarte, nu s-a mai pomenit nimic de ea după ce s-a întâmplat. Totul s-a terminat prea brusc… 

    În rest nu am ce zice, ideea în sine a finalului este destul de originală şi chiar interesantă, dar…prezentarea ei m-a lăsat cam rece… Dar cine ştie, poate James Dashner ne pregăteşte o continuare… 🙂

    Dar voi? Voi ce părere aveţi? Dacă aţi citit şi voi cele trei volume, sunt curioasă să văd ce v-a plăcut şi ce nu! Pentru cei ce încă nu au citit-o, spor la lectură!

                Just Smile! 🙂

                         Cosmina

Nu. Nu am murit.

    Nu. Nu am murit. Doar am fost cam îngropată în amalgamul de teme, teste, teze, pregătiri, bla bla bla… Se pare că nu am nici pe departe destulă experienţă în menţinerea unui blog activ… De mult mi-am propus să încep să fiu mai organizată (mult mai organizată 🙂 ), dar, după câte se pare, încă nu am reuşit… Dar promit că mă voi strădui mult mai mult de acum, iar în 2016 voi fi o cu totul altă Cosmina!!! (sper că nu sună prea clişeic)

bloooooooog

    Ideea este că voi începe din nou în forţă cu animarea blogului, care, deşi are o nouă înfăţişare (apropo, ce părere aveţi despre noua temă?), a fost cam ,,posomorât” în ultima vreme… În acest scop, îmi propun publicarea a câte unui articol pe zi, până în minunata şi mult aşteptata zi de 25 decembrie! După aceea, frecvenţa de publicare va scădea puţin câte puţin, până cand se va ajunge la unul (sau poate două) articole pe săptămână, odată cu reînceperea şcolii…

    Şi chiar aşa am să fac! Chiar aşa! De data asta nu o să mai amân nimic, o să mă ţin de promisiune! Am zis că aşa o să fac, şi chiar aşa o să fac!!! :))

    Deci, aşadar şi prin urmare, sper cu toată inima să vă bucuraţi şi voi cu mine de acest micuţ ,,maraton crăciunesc” pe care mi-am propus să îl încep!

        Just Smile! 🙂

                      Cosmina

P.S. Deci puteţi fi siguri că nu am murit! Dar sunt pe cale să renasc! (o zi a clişeelor ireparabile fericită vă doresc şi vouă :)) )

 

 

15 motive pentru care să îți iubești prietenii

    Chiar astăzi mă întrebam despre ce aș putea să scriu, iar ideea salvatoare a venit, oarecum, indirect, de la prietena mea Sabina, “blogăriță” la Sabu’s Blog (site pe care îl puteți vizita pentru niște povestioare din viața personală a Sabinei, scrise frumos și cu simțul umorului).
Gândindu-mă la ea și la ultimele zile, în care am reînceput să îmi văd “amicii” zi de zi la școală, m-am gândit să scriu și aici câte ceva despre prietenie, despre cum ne pot influența unii oameni dragi nouă viața…

image

Continuarea

Câtă răbdare…

    Câtă răbdare pot avea unii oameni… Câtă imaginaţie şi câtă migală… 

    V-am făcut curioşi? Ei, bine atunci… Eu mă refer aici la toţi artiştii de toate felurile de pe lumea asta, cei care sfidează toate limitele răbdării, cei care au voinţa de a duce o operă de artă până la capăt, oricât de mult ar trebui să muncească la ea. Toţi aceşti oameni merită respectul nostru, tocmai pentru că sunt atât de dedicaţii pasiunii lor… Continuarea