Labirintul – distopia lui James Dashner

    Ce articol mai bun pentru începutul acestui maraton de publicare, decât tipul de articol la care mă pricep poate cel mai bine? Recenzia de carte! 🙂

    Deşi nu prea am avut cine ştie ce timp liber de la începutul anului şcolar, am reuţit totuşi să citesc câte ceva, prin zilele mai libere. Astfel, cea mai importantă realizare a mea în domeniul lecturii din ultimele luni a fost, cred, seria ,,Labirintul”, de James Dashner, serie pe care poate unii o cunoaşteţi sun numele de ,,The Maze Runner”.

labirintul1

    ,,Cârcotaşii” ar putea spune că este încă o ,,copie” a universului distopic din alte opere contemporane, ca ,,Împăratul Muştelor”, ,,Darul lui Jonas”(poate nu atât de contemporane 🙂 ), ,,Jocurile Foamei” sau ,,Divergent”, dar pentru mine, iubitoare de literatură fantastică, şi, în ultima vreme, mai ales a acestui tip de roman, a fost chiar o poveste palpitantă, nouă, interesantă, chiar dacă se poate spune că valorifică unele idei asemănătoare cu ale cărţilor menţionate mai sus.

    Deci, toată aventura începe odată cu sosirea lui Thomas (personajul principal) în Poiană, un loc ciudat, ce pare a fi rupt de civilizaţie, unde mai trăiesc deja zeci de alţi băieţi, mai mici şi mai mari. Dintre toţi cei de acolo, nimeni nu ştie cum a juns de fapt în Poiană, sau de cine a fost trimis acolo. Chiar şi aşa, cu toţii au învăţat să supravieţuiască în acele condiţii, folosindu-se de ceea ce aveau la dispoziţie şi acceptând misterul care îi înconjoară.

maze_runner_2.jpg

    Lucrurile încep să devină tot mai ciudate de la apariţia unei fete în Poiană, PRIMA fată din Poiană, care aduce cu ea un mesaj neliniştitor…

    De aici, porneşte adevărata aventură! Având ca prilej o situaţie tensionată în care este pus, Thomas ajunge respectat printre locuitorii Poianei (nu vreau să dau prea multe detalii, v-aş strica de tot lectura 🙂 ). Şi aşa, protagonistul nostru începe să caute, împreună cu tovarăşii săi, o ieşire din Labirint.

    Se pare că am uitat să menţionez, dar Labirintul este… păi… un labirint gigantic care înconjoară Poiana din toate părţile, şi pe care nimeni nu a reuşit încă să îl dezlege…

    Şi, surprize, surprize, până la finalul primei cărţi, Thomas şi Poienarii evadează din Labirint, urmând ca în celelalte două volume, temerarii supravieţuitori să dea piept cu lumea reală, din exterior, şi cu cei care i-au trimis de la început în Poiană.

    Pot spune despre această serie că se clasează în topul favoritelor mele, chiar mi-a plăcut firul povestirii, toată acţiunea continuă, construcţia personajelor şi relaţionarea lor. Pentru mine, a fost una dintre acele cărţi pe care nu le-am putut lăsa din mână, pur şi simplu era prea palpitant şi dădeam, cu sufletul la gură, tot pagină după pagină… Pe de o parte plină de acţiune, lupte, aventură, dar pe de altă parte conţinând şi unele secvenţe emoţionante…

carteeee.jpg

    După ce am lăudat-o atât, trebuie totuşi să spun că nu mi-a plăcut cam… deloc… finalul ultimului volum! Nu mi-a plăcut. Totul era atât de frumos, de aventuros, se vedea oarecum un posibil sfârşit, aproape de ultimele pagini, dar fix în final, se întâmplă ceva… Ceva care nu prea mi se pare că şi-a avut locul acolo în carte… Tot ce vă spun e că este vorba despre moartea unui personaj. Şi nu zic că nu îmi place simplul fapt că moare un personaj… ci faptul că s-a trecut atât de repede peste acea moarte, nu s-a mai pomenit nimic de ea după ce s-a întâmplat. Totul s-a terminat prea brusc… 

    În rest nu am ce zice, ideea în sine a finalului este destul de originală şi chiar interesantă, dar…prezentarea ei m-a lăsat cam rece… Dar cine ştie, poate James Dashner ne pregăteşte o continuare… 🙂

    Dar voi? Voi ce părere aveţi? Dacă aţi citit şi voi cele trei volume, sunt curioasă să văd ce v-a plăcut şi ce nu! Pentru cei ce încă nu au citit-o, spor la lectură!

                Just Smile! 🙂

                         Cosmina

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Labirintul – distopia lui James Dashner&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s