Nu există ,,paradisul pierdut”

   Copil fiind, nu ai nicio grijă… Copil fiind, te bucuri cu toată sinceritatea de care este capabilă inocenţa fiinţei umane de ficare clipă, cât de simplă şi de trecătoare, de fericire… Copilăria este vârsta viselor, a veseliei, a zâmbetelor… Iar odată ce treci de ea… totul se schimbă. Nimic nu pare să mai fie la fel de uşor… Copilăria devine ,,singurul paradis pierdut”…

   Dar poate că totuşi… nu e aşa.

   Poate că nu e pierdut. Sigur nu e pierdut. Nu se poate să fie pierdut şi nici nu trebuie să fie pierdut.

copilarie 1

      Dar… este oare copilăria ,,paradisul”? Probabil că este, probabil că această ,,copilărie” este cea mai palpabilă formă a edenului pe care o poate atinge omul, perioada în care ne ridicăm poate cel mai aproape de stele şi în care gustăm din însăşi desăvârşirea speranţelor umane.

    De câte ori am simţit, chiar şi pentru o clipă, copii fiind, că lumea este la picioarele noastre? De câte ori am crezut cu toată fiinţa că visele şi dorinţele fiecăruia se vor materializa chiar în faţa noastră? De câte ori am văzut numai sclipirile calde de soare în întunericul deplin?

De nenumărate ori…

   Am experimentat plăcerea celor mai sincere zâmbete, am simţit parfumul florilor în adevărata lor esenţă dumnezeiască, am privit norii imaculaţi şi misterioşi, dar şi dincolo de ei… Am simţit adevărata libertate, în acţiuni, dar mai important, în gândire…

copilarie 2

   Da, copilăria chiar este ,,paradisul”. Dar de ce ,,pierdut”? De ce vrem să fie pierdut? 

   Da, este o axiomă universală: copilăria nu durează la nesfârşit. Ea trece… Noi creştem, începem să ne maturizăm, sau cel puţin să fim nevoiţi să o facem. Nu putem rămâne pentru totdeauna prinşi în universul fără griji al copiilor din noi… 

   Ei, aici sintagma cheie este ,,din noi”. Exact. Oricât de clişeic sună, copilul care am fost nu dispare, el rămâne undeva în noi, în interior, la loc de mare cinste în sufletul nostru. El sălăşluieşte înlăuntrul nostru mai mult ca … un spirit. O prezenţă efemeră, fără trup, doar ca o esenţă eternă a fiinţei noastre. Iar copilăria, acest tărâm magic al făgăduinţei, nu se pierde pur şi simplu în aer, ci rămâne ascuns undeva, adânc, în amintirile sufletului nostru, ca o oază de fericire în care să ne refugiem la nevoie… 

   Problema celor mai mulţi este că, din păcate, nu caută destul de adânc mireasma copilăriei, şi se amăgesc crezând că nici nu o să o găsească vreodată. Pentru ei da, poate există denumirea aceasta de ,,paradis pierdut”, însă doar pentru că încă nu şi-au deschis ochii către infinitul emoţiilor din interiorul lor, încă nu au găsit calea…

copilarie 3

   …Calea cunoaşterii, calea redescoperirii unui vechi sine, calea către fărâma de inocenţă pură şi de fericire sinceră din fiinţa fiecăruia… Trebuie numai să găsim această cale pentru a lua din nou legătura cu… paradisul… 😉

                 Just Smile! 🙂

         Cosmina

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s